Téléchargeur: Luke
Pays: China
Temps de chargement: Aug 17, 2018
Prix: Gratuit
Évaluation: Basé sur 1 utilisateurs

S'il vous plaît, vérifiez que vous n'êtes pas un robot pour charger le reste des pages

tÉlÉcharger ma numesc rosu pdf

Orhan Pamuk
MA NUMESC ROŞU
Pentru Rüya
Aţi omorât pe cineva şi vă învinuiţi unii pe alţii.
Coranul, „Vaca", 72
Orbul şi văzătorul nu sunt deopotrivă.
Coranul, „Creatorul", 19
Ale lui Dumnezeu sunt Răsăritul şi Asfinţitul.
Coranul, „Vaca", 115
Nota traducătorului
Romanul lui Orhan Pamuk este consacrat unei lumi
complexe, aproape necunoscute pasionatului de carte din
România. Am simţit, prin urmare, nevoia de a-i pune la
dispoziţie virtualului cititor nu numai informaţii practice
privitoare la sistemul fonetic al limbii turce, ci şi scurte
precizări legate de istoria frământată a Imperiului Otoman, în
contextul civilizaţiei islamice.
Alfabetul latin utilizat de limba turcă contemporană care
l-a înlocuit, din 1928, pe cel arab — este asemănător cu
alfabetul actual al limbii române. Excepţie fac câteva grafeme
care traduc sunete specifice sau cărora li s-a atribuit o altă
valoare fonetică decât cea cu care este familiarizat cititorul
român: o — pronunţat ca a lung; c — pronunţat, în funcţie
de vocala următoare, gea, ge, gi, giu; c — pronunţat, conform
aceluiaşi criteriu, cea, ce, ci, ciu; g — nepronunţat, în limba
literară, dar marcat, de obicei, fonetic prin lungirea vocalei
precedente; i — pronunţat ca î din limba română; î —
pronunţat ca i lung (şi nu ca î) din limba română; o —
pronunţat ca o din limba germană; ti — pronunţat ca ti din
limba germană.
Pentru a nu genera confuzii şi a facilita lectura, am
preferat să păstrăm forma turcă a unor nume şi toponime
din spaţiul islamic formă de care se folosesc şi personajele
operei lui Orhan Pamuk. În cazul numelor ori al toponimelor
relativ bine cunoscute, am optat pentru forma consacrată în
spaţiul românesc, mai lesne identificabilă. Această manieră
de abordare se reflectă şi în glosar, unde lipsesc atât semnele
diacritice presupuse de transliterarea riguroasă din alfabetul
arab în cel latin, cât şi semnele specifice vocalelor lungi.
Informaţiile succinte din glosar şi din note sunt menite să
întregească informaţia şi să contribuie la o lectură mai
nuanţată a romanului.
L.M
1.Eu sunt Cadavrul
Acum sunt un om mort - un cadavru pe fundul unui puţ.
A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare,
inima mi s-a oprit demult, însă nimeni, în afară de ticălosul
meu ucigaş, nu are habar de câte mi s-au întâmplat. Iar el,
nenorocitul acela, spre a fi sigur că m-a ucis, mi-a ascultat
răsuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior în
coaste, m-a cărat la puţ, m-a săltat şi mi-a dat drumul în el
de-a berbeleacul. În vreme ce mă prăvăleam în puţ, capul
meu, pe care-l spărsese mai întâi cu o piatră, s-a făcut
fărâme, iar chipul, fruntea, obrajii mi s-au făcut zob, s-au
făcut una cu pământul. Mi s-au frânt oasele, iar gura mi s-a
umplut de sânge.
De patru zile nu m-am mai întors acasă; mă caută
nevasta, copiii. Fata mea s-a prăpădit de atâta plâns, tot stă
şi se uită la poarta grădinii; toţi stau cu ochii ţintă la drum,
la poartă.
Oare stau, într-adevăr, cu ochii ţintă la poartă? Nici asta
nu ştiu. Poate că s-au obişnuit deja, ce e rău în asta? Câtă
vreme se află aici, omul are simţământul că viaţa continuă să
se scurgă la fel ca mai înainte.
Înainte de a mă naşte eu, în spatele meu exista un timp
fără zăgazuri. Şi după moartea mea va fi un timp nemărginit.
Pe când trăiam, nu mă gândeam deloc la aceste lucruri; îmi
continuam viaţa fericit, între două timpuri întunecate.
Eram fericit, se pare că eram fericit; acum pricep asta. Eu
eram cel care făurea cele mai izbutite auriri din atelierul
Padişahului Nostru şi nici un miniaturist nu mă întrecea în
măiestrie. Din lucrările pe care le împlineam în afara
atelierului câştigam nouă sute de aspri1 . Desigur că toate
aceste lucruri îmi fac moartea şi mai greu de îndurat.
Eu înfăptuiam doar decoraţiunile şi aurirea; împodobeam
marginile paginilor, pictam interiorul ramei, desenam frunze
multicolore, ramuri, trandafiri, flori, păsări, vălătuci de nori,
în genul celor chinezeşti, frunze care se întrepătrundeau,
păduri pline de culoare şi gazele care se piteau în ele,
padişahi, copaci, seraiuri, cai, vânători... Pe vremuri,
desenam uneori şi motive decorative pe fundul câte unei
farfurii; alteori, o făceam pe spatele vreunei oglinzi, în
scobitura unei linguri, în vreo vilă de pe Bosfor, pe tavanul
vreunui conac ori pe vreun cufăr... Iar în anii din urmă am
lucrat doar pe pagini de carte, deoarece Padişahul Nostru
oferea foarte mulţi bani pentru cărţile pictate. Nu voi spune
că, atunci când m-am confruntat cu moartea, am înţeles că
banii n-au nici o importanţă în viaţă. Omul cunoaşte
însemnătatea banilor, chiar şi când nu se mai află în viaţă.
Ştiu că acum, constatând că îmi auziţi vocea în starea în
care mă găsesc, confruntaţi cu acest miracol, gândiţi în felul
următor: mai lasă-ne cu cât ai câştigat în timpul vieţii.
Povesteşte-ne mai degrabă ce ai văzut acolo. Ce este după
moarte, unde se află sufletul, cum sunt Raiul şi Iadul, ce vezi
pe acolo? Cum este moartea, oare suferi? Aveţi dreptate. Ştiu
că omul se întreabă mereu, în răstimpul vieţii, ce se întâmplă
dincolo. Mi s-a istorisit povestea unui om care rătăcea printre
cadavre, pe câmpuri de luptă însângerate, mânat doar de o
asemenea curiozitate... Acest om, care căuta, printre
luptătorii răniţi aflaţi în agonie, o persoană care să fi murit şi