Téléchargeur: Aaron
Pays: Netherlands
Temps de chargement: Mar 17, 2019
Prix: Gratuit
Évaluation: Basé sur 1 utilisateurs

S'il vous plaît, vérifiez que vous n'êtes pas un robot pour charger le reste des pages

tÉlÉcharger inteligenta materiei dulcan pdf

Profesorul universitar dr. Dumitru Constantin-Dulcan este medic neurolog si psihiatru de excelenta,
autor a numeroase monografii, tratate si carti de inalta valoare stiintifica, dar si eseistica, cu ample
deschideri spre Filosofia Stiintei. Cartea sa, Inteligenta materiei, un best-seller care a facut voga, a fost
distinsa cu premiul "Vasile Conta" al Academiei Romane (1992). Omul de stiinta roman Dumitru
Constantin-Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor
de brevete de inventii inregistrate la OSIM, titular al unor cursuri universitare importante, precum si
detinatorul a numeroase premii stiintifice si literare. A studiat, lucrat si calatorit in spatiul occidental
(Europa, SUA, Canada, Australia), dar si in cel oriental (China, Japonia, India).
"Constiintei noastre i s-a dat in primire un creier si creierului un trup"
spune Dumitru Constantin-Dulcan.
„Religia" mea este o căutare şi o trăire a esenţei ultime a Universului şi nu are nimic comun cu modul istoric
în care s-au implicat instituţiile sale reprezentative. Ele pot persista sau pot să dispară în funcţie de vântul
istoriei şi de capacitatea lor de adaptare, de remodelare, de actualizare, dar esenţa de dincolo de măruntele
orgolii şi ambiţii omeneşti, va fi eternă. Pledez pentru eternitatea acestei esenţe.
1 / 13 — Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN — ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT
Fragmente din cartea
Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT
(Pustnicul Digital: „carte total nerecomandata crestinilor slabi in credinta”)
CAPITOLUL 10
CRIZA SPIRITUALĂ A OMULUI MODERN
Fiecărui timp istoric îi corespunde o paradigmă, un concept, un model de interpretare a realităţii, dat de
ansamblul ideilor din acel moment.
Funcţia paradigmei este aceea de a oferi un model de gândire şi de comportament corespunzător unui
timp istoric determinat. De aceea fiecare timp îşi are o paradigmă a sa.
Până în secolul al XVI-lea lumea era văzută ca rezultat al creaţiei divine. Lumea avea un sens, înscris în
intenţia divină în momentul creaţiei.
Începând cu secolul al XVI-lea, prin lucrările lui Galileo Galilei, Kepler, Copernic, Descartes, Newton,
Francis Bacon ş.a., asistăm la primul val al revoluţiei Ştiinţifice. Până atunci cunoaşterea se reducea la
Aristotel şi biserică, raţiune şi spirit.
Ştiinţa ultimilor 400 de ani începe cu Galileo, care fixează primele canoane ale cercetării ştiinţifice. Poate
că nu chiar străin de atitudinea bisericii faţă de preocupările lui ştiinţifice, Galileo exclude spiritul din
ecuaţia ştiinţei. Ii cere ştiinţei să aibe ca obiect doar ceea ce are formă, număr şi mişcare şi poate fi
cuantificat, exprimat în formule matematice. Tot ceea ce ţine de psihic, având un caracter subiectiv,
trebuie exclus din atenţia ştiinţei. R. D. Layng, un psihiatru englez, menţionează că sunt astfel lăsate în
afara ştiinţei sensibilitatea, percepţia, valorile morale şi estetice, spiritul şi conştiinţa. O întreagă
experienţă umană este ignorată, laboratorul rămânând singurul zeu viabil al ştiinţei.
Francis Bacon înlocuieşte cuvântul Dumnezeu cu cel de natură. Legile lui Dumnezeu, devin acum Legile
naturii. Mai mult, cere ştiinţei să „chinuie" natura până îi va smulge toate secretele.
Rene Descartes pune bazele metodologiei ştiinţifice moderne, face separarea între spirit şi materie - res
cogitans şi res extensa. Adept al raţionalismului în cunoaştere, susţine că numai ştiinţa poate să
acceadă la adevăruri exacte. Această graţie acordată ştiinţelor va fi cea care va motiva mai târziu atributul
scientismului din ştiinţa occidentală.
Deşi, în cea mai mare parte, ştiinţa îi este tributară lui Descartes, opiniile lui nu sunt infailibile, în raport
de ceea ce ştim astăzi. „Nu este nimic în gândire care să aparţină corpului şi nimic în corp care să
aparţină gândirii" spunea el. Este exact opus la tot ceea ce au evidenţiat ştiinţele neurocognitive pe care
2 / 13 — Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN — ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT
le-am comentat şi noi mai sus. Astăzi i-am putea răspunde: „Nu este nimic în corp care să nu aparţină
gândirii". Şi este doar una din erorile lui Descartes.
În ceea ce priveşte concepţia sa mecanicistă asupra corpului, întâlnită uneori şi astăzi, trebuie să spun,
ca specialist în domeniu, că este o altă mare eroare a lui Rene Descartes: „Nu este nici o diferenţă între
maşina făcuta de om şi cea făcută de natură", spunea el. Probabil că ar fi aşa, dacă omul ar reuşi să
„construiască" un alt om în laborator, combinând doar elementele chimice existente în structura
organismelor vii. Dar asta nu se va întâmpla niciodată, oricât de entuziaşti am fi.
Prin Newton, viziunea mecanicistă asupra lumii obţine un statut deplin. Universul este văzut acum ca un
ansamblu de elemente disparate, guvernate de legile gravitaţiei, dispus într-un spaţiu şi un timp cu
caracter absolut. Este un Univers cauzal, determinist, efect al unor cauze locale, imediate. Fiind supus
unor legităţi matematice, orice eveniment este previzibil, calculabil.
Al doilea val al revoluţiei ştiinţifice începe către sfârşitul secolului al XVIII-lea prin Kant, Laplace,
Lamarck, Darwin, Cu vier, Faraday, Maxwell şi alţii. Se oferă un răspuns convenabil pentru ştiinţă, vizavi
de originea omului, ca şi a întregii lumi vii. Am putea spune că ceea ce a fost Newton pentru fizică, a fost
Darwin pentru biologie. Către sfârşitul secolului al XlX-lea, se părea că marilor întrebări ale omului li s-a
dat răspuns. Entuziasmul ştiinţei trebuie să fi fost atunci deplin. Descartes părea să fi avut dreptate.
Ştiinţa părea să poată explica tot. Nici un dubiu, zicea el făcând o altă eroare...
Acestea sunt elementele care au determinat o concepţie materialistă, fragmentară asupra lumii.
Dominând celelalte ştiinţe, fizica clasică şi-a extins o viziune fizicistă în toate domeniile de cunoaştere.
Intervenţia întâmplării în evoluţie exclude ideea de sens, de rost, de finalitate în existenţa Universului.
Omul este privit, ca orice altă specie, ca fiind un simplu rod al întâmplării. Nu există sens în natură, a
decretat ştiinţa. Nu există sens în istorie, declară adepţii postmodernismului. Nu există sens în viaţă şi,
ca urmare, nu există nici o morală, care să motiveze conduita umană, spun toţi cei ce profită din plin de
80 % din bunurile lumii. Şi, pentru a fi ascultaţi şi temuţi, manevrează după bunul plac legile şi îşi
construiesc arme care seamănă „şoc şi groază".
Sensul lumii îl conferă spiritualitatea, dar ea a fost exclusă din ştiinţă. Şi ca atare lumea este absurdă,
vin să ne spună şi filosofii.
Aceasta este istoria actului de deces al spiritualităţii, care a dispărut, ca interes, pentru ştiinţă.
în orice opţiune umană sunt însă şi avantaje şi dezavantaje.
Care sunt avantajele ştiinţei pentru om? Imense. Popper considera ştiinţa ca fiind cea mai mare mândrie
a omului. Am fi putut spune că este cea mai mare victorie a spiritului uman, dacă milioane de oameni nar fi fost victime tocmai ale invenţiilor ei. Trebuie să afirmăm cu regret că, prin ştiinţă, se salvează şi se
ucid şi astăzi numeroase vieţi.
Dar chiar şi viziunea mecanicistă, reducţionistă asupra lumii şi-a avut avantajele ei. în primul rând aş cita
emanciparea, eliberarea minţii umane de încătuşarea obscurantismului medieval, de teroarea
3 / 13 — Prof. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN — ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT
demonismului şi a superstiţiilor la care constat cu stupefacţie că, în goană după câştig, revenim.
Cassandre, schizoizi, farsori fac rating la TV readucând spaimele Evului Mediu în minţi neinstruite.
Ştiinţa a îmbogăţit nu numai cunoaşterea umană, ci a devenit şi un instrument pentru producţia
bunurilor necesare vieţii.
Condiţia umană a fost ameliorată la un nivel nesperat cu numai un secol în urmă. Longevitatea umană a
beneficiat de aportul medicinii ştiinţifice şi de ameliorarea condiţiilor de igienă şi de viaţă. Civilizaţia
umană tinde spre globalizare şi spre extensie, la toate nivelele straturilor sociale prin presiunea
exemplului, a mijloacelor de comunicare şi mai ales de deplasare, puse la dispoziţia omului de progresul
tehnologic.
Tehnologia informaţională actuală a redus Terra la dimensiunile unui sat, cum se exprima McLuhan.
Omul modern este un om informat, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în fiecare clipă, inclusiv pe partea
cealaltă a Pământului.
Care sunt limitele ştiinţei actuale şi de ce este nevoie de o nouă paradigmă, a unei conştiinţe elevate,
spiritualizate?
În opinia mea, omul actual este confruntat în clipa de faţă cu o criză morală, spirituală, pe care aş numi-o
„criza spirituală a omului modern".
Această criză se manifestă în multe din laturile vieţii sale.
Ştiinţific, suntem în faţa dilemei - evoluţionism sau creaţionism. Am abordat mai pe larg subiectul în