Téléchargeur: Charlie
Pays: China
Temps de chargement: Sep 30, 2018
Prix: Gratuit
Évaluation: Basé sur 1 utilisateurs

S'il vous plaît, vérifiez que vous n'êtes pas un robot pour charger le reste des pages

tÉlÉcharger alchimistul de paulo coelho pdf

PAULO COELHO
Alchimistul
(ALQUIMISTA, 1988)
PREFAŢĂ
Este important să spunem cîteva lucruri despre faptul că Alchimistul este o carte
simbolică, diferită de Jurnalul unui magician, care n-a fost o lucrare de ficţiune.
Unsprezece ani de viaţă am dedicat Alchimiei. Simpla idee de a transforma metalele în
aur sau de a descoperi Elixirul tinereţii fără bătrîneţe era prea fascinantă ca să treacă
neobservată de orice novice în ale magiei. Mărturisesc că Elixirul tinereţii fără bătrîneţe mă
seducea cel mai tare: înainte de a înţelege şi simţi prezenţa lui Dumnezeu, ideea că totul se va
sfîrşi într-o bună zi mă aducea la disperare. Astfel, aflînd despre posibilitatea de a obţine un
lichid în stare să-mi prelungească pentru mulţi ani existenţa, am hotărît să mă dedic trup şi
suflet fabricării lui.
Era o perioadă de mari transformări sociale ― începutul anilor '70 ― şi încă nu existau
publicaţii serioase cu privire la Alchimie. Am început, la fel ca unul dintre personajele cărţii,
să cheltui puţinii bani pe care îi aveam pe cumpărarea unor cărţi din străinătate, şi-mi
dedicam multe ore din zi studiului simbologiei lor complicate. Am căutat două-trei persoane
serioase din Rio de Janeiro care se dedicaseră în mod serios Marii Opere, dar acestea au
refuzat să mă primească. I-am cunoscut şi pe alţii care îşi spuneau alchimişti, îşi aveau
laboratorul propriu şi promiteau să mă înveţe tainele Artei în schimbul unei adevărate averi;
azi înţeleg că aceştia nu ştiau nimic din ceea ce pretindeau să mă înveţe.
Dar cu toată stăruinţa mea, rezultatele au fost zero absolut. Nu se întîmpla nimic din
ceea ce manualele de Alchimie afirmau în limbajul lor complicat. Era un şir nesfîrşit de
simboluri, de dragoni, de lei, sori, luni şi argint viu, iar eu aveam mereu impresia că mergeam
pe un drum greşit, pentru că limbajul simbolic permite o cantitate uriaşă de erori. În 1973,
disperat de absenţa oricărui progres, am comis un act de o iresponsabilitate supremă. În acel
timp eram angajat la Secretariatul pentru Educaţie din Mato Grosso, pentru a ţine cursuri de
teatru în acel stat, aşa că am hotărît să-mi folosesc studenţii la nişte ateliere de teatru care
aveau ca temă Tabla de Smarald. Aceasta, împreună cu unele incursiuni ale mele în zonele
mocirloase ale magiei, au făcut ca în anul următor să pot simţi pe propria piele adevărul
proverbului: "După faptă, şi răsplată". Totul în jurul meu s-a prăbuşit complet.
Mi-am petrecut următorii şase ani din viaţă într-o atitudine destul de sceptică în ceea ce
priveşte tot ce era legat de mistică. În acest exil spiritual am învăţat multe lucruri importante:
că acceptăm un adevăr numai după ce l-am negat din tot sufletul, că nu trebuie să fugim de
propriul nostru destin şi că mîna lui Dumnezeu este infinit de generoasă, în pofida severităţii
ei.
În 1981, am făcut cunoştinţă cu RAM, organizaţia ocultă unde mi-am găsit şi un
Maestru, care avea să mă readucă pe drumul ce-mi era scris. Şi în timp ce el mă pregătea în
învăţătura mea, m-am apucat din nou să studiez Alchimia pe cont propriu, într-o noapte,
cînd stăteam de vorbă după o epuizantă sesiune de telepatie, am întrebat de ce limbajul
alchimiştilor era atît de vag şi de complicat.
― Sînt trei tipuri de alchimişti, spuse Maestrul meu. Aceia care sînt imprecişi pentru că
nu ştiu ce vorbesc; aceia care sînt imprecişi pentru că ştiu ce vorbesc, dar ştiu şi că limbajul
Alchimiei este un limbaj adresat inimii şi nu raţiunii.
― Şi al treilea tip? am întrebat.
― Aceia care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Alchimie, dar care au reuşit, prin
experienţa lor, să descopere Piatra Filosofală.
Aşa s-a hotărît Maestrul meu ― care aparţinea celui de-al doilea tip ― să-mi predea lecţii
de Alchimie. Am descoperit că limbajul simbolic, care mă irita şi mă descumpănea atît, era
unicul mod de a atinge Sufletul Lumii, sau ceea ce Jung a denumit "inconştientul colectiv".
Am descoperit Legenda personală şi Semnele lui Dumnezeu, adevăruri pe care raţionamentul
meu intelectual refuza să le accepte din cauza simplităţii. Am descoperit că a ajunge la Marea
Operă nu este misiunea unor aleşi, ci a tuturor fiinţelor omeneşti de pe faţa Pămîntului. Sigur
că nu totdeauna vedem Marea Operă sub forma unui ou sau a unui flacon cu lichid, dar toţi
putem ― fără umbră de îndoială ― să ne cufundăm în Sufletul Lumii.
De aceea Alchimistul este şi un text simbolic. De-a lungul paginilor sale, în afară de
faptul că am transmis tot ce am învăţat despre aceasta, am încercat să aduc un omagiu
marilor scriitori care au reuşit să ajungă la Limbajul Universal: Hemingway, Blake, Borges
(care a folosit şi el istoria persană într-una din povestirile lui), Malba Tahan şi alţii.
Pentru a completa această lungă prefaţă şi a ilustra ceea ce Maestrul meu voia să spună
cu al treilea tip de alchimişti, merită să amintim o întîmplare pe care el însuşi mi-a povestit-o
în laboratorul lui.
Sfînta Maria, cu pruncul Isus în braţe, s-a hotărît să vină pe Pămînt ca să viziteze o
mînăstire. Mîndri foarte, călugării au făcut un şir lung şi fiecare s-a înfăţişat în faţa Sfintei
Fecioare pentru a I se închina. Unul a declamat poeme frumoase, altul I-a arătat miniaturile
sale pentru Biblie, al treilea I-a recitat numele tuturor sfinţilor. Şi aşa unul după altul, fiecare
călugăr şi-a adus omagiul Maicii Domnului şi Pruncului Isus.
Dar ultimul din şir era cel mai umil călugăr din mînăstire, care niciodată nu învăţase
înţeleptele scrieri ale epocii. Părinţii lui fuseseră oameni simpli care lucrau la un vechi circ
din împrejurimi şi tot ce-l putuseră învăţa era să arunce mingi în sus şi să facă cîteva
jonglerii.
Cînd a venit rîndul acestuia, ceilalţi călugări au vrut să pună capăt închinăciunilor,
pentru că fostul scamator nu avea nimic important de spus şi putea strica imaginea
mînăstirii. Dar călugărul simţea, în adîncul sufletului, o dorinţă arzătoare să dăruiască ceva
lui Isus şi Sfintei Fecioare.
Ruşinat, simţind privirea mustrătoare a fraţilor lui, a scos cîteva portocale din sutană şi
a început să le arunce în sus şi să jongleze cu ele, aşa cum ştia el.
Şi doar în acel moment Pruncul Isus a zîmbit şi a început a bate din palme în braţele
Sfintei Marii. Şi Maica Domnului numai lui i-a întins braţele, lăsîndu-l să-l atingă pe Prunc.
AUTORUL
Şi pe cînd mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezîndu-se la picioarele Domnului, asculta cuvîntul Lui.
Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis:
Doamne! au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
Şi răspunzînd, Domnul i-a zis:
Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti.
Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună a ales, care nu se va lua de la ca.
LUCA, 10: 38-42
PROLOG
Alchimistul luă o carte pe care o adusese cineva din caravană. Tomul era fără copertă,
dar reuşi să-i identifice autorul: Oscar Wilde. În timp ce-i răsfoia paginile, găsi o povestire
despre Narcis.
Alchimistul cunoştea legenda lui Narcis, frumosul băiat care-şi contempla zilnic propria
frumuseţe într-un lac. Era atît de fascinat de el însuşi că într-o bună zi a căzut în lac şi a
murit înecat. În locul acela, a apărut o floare care s-a numit narcisă.
Dar nu aşa îşi încheia Oscar Wilde povestirea. El spunea că atunci cînd a murit Narcis,
au venit naiadele ― zeiţele izvoarelor şi ale pădurii ― şi au văzut lacul transformat dintr-unul
cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.
― De ce plîngi? au întrebat naiadele.
― Plîng pentru Narcis, răspunse lacul.